O poveste/A story

“Nu voi uita, prea curând, cum într-o seară, în timpul unei discuţii întâmplătoare, Béla Bartók îmi povesti că, întorcându-se, acum vreo 20-25 de ani, dintr-un sat unde lucrase, mergea de-a lungul unui râu, la apusul soarelui, purtându-şi legendarul fonograf Edison. Pe cărare, întâlni o ţărancă şi schimbară câteva cuvinte. Văzând-o încrezătoare, îi ceru să cânte, dar ea se apără sub pretextele bine cunoscute: “Nu-mi amintesc; – la ţară n-avem timp să ne gândim la cântece; – nu am voce”… Totuşi, abia dispăruse după o cotitură a drumului şi cântecul său se auzi, umplând valea însorită, şi Bartok o ascultă mult timp.

Şi când ridică capul, pe care îl ţinuse până atunci aplecat, mi se păru că văd o lacrimă voalându-i albastrul extraordinar al ochilor. Dar ce îl impresionase atât de mult în această amintire? Cântecul? Cunoştea sute asemănătoare. Peisajul? Văzuse mult mai frumoase. Seninătatea unui sfârşit al după amiezei de vară? O gustase de nenumărate ori. Era, dincolo de toate acestea, emoţia unor clipe privilegiate, în care ne este permisă o pătrundere în sufletul unei umanităţi ascunse şi pe care umbra începe deja să o acopere”.

Constantin Brăiloiu 1958

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s